Ciolacu, discuții cu oamenii de afaceri din Qatar despre INVESTIȚII la Autostrada Comarnic-Brașov/Nu se poate face decât în PARTENERIAT public-privat

Publicat: 17/04/2024, 17:56

Premierul Marcel Ciolacu a avut pe agenda discuțiilor cu oamenii de afaceri din Qatar investiții în Portul Constanța, Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.

Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar, și cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuție interesele comune și posibilitățile de cooperare.

O dimensiune importantă a vizitei efectuate de delegația română condusă de premierul Marcel Ciolacu în Qatar a reprezentat-o componenta economică, investiții în Portul Constanța, Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov fiind pe agenda discuțiilor, a transmis Executivul.

La finalul întrevederilor, premierul a precizat că Autostrada Comarnic-Brașov nu se poate face decât prin parteneriat public-privat. Ciolacu a menționat, răspunzând unei întrebări, că nu se acordă facilități fiscale investitorilor.

Din punctul meu de vedere și al ministrului Transporturilor, nu se poate face decât prin parteneriat public-privat, cu un fond de investiții. Prin parteneriat public-privat nu se dau facilități. România are facilități fiscale și Ministerul de Finanțe, știți foarte bine, care se aprobă de către Comisie, a transmis premierul.

Guvernul arată că un subiect important a fost cel al Portului Constanța, care oferă noi oportunități logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuție al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice.

Tot în domeniul infrastructurii, prim-ministrul și reprezentanții statului Qatar au discutat și despre investiții în dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×